Pacificarea


Pacea interioară este adevărata comoară a vieţii !

 Așa cum știm, termenul "pace" definește absenţa oricărei ostilități. În cazul omului, noțiunea de pace înseamnă absența conflictului interior, atât în relația cu sinele, cât și cu semenii. 

Într-o lume aflată în dezordine materială şi spirituală, fiecare dintre noi ne confruntăm zilnic cu diferite aspecte negative ale acestei realități, ce ne afectează grav calitatea vieții.  În fața acestor agresiuni, oamenii încearcă să găseasca  o cale de scăpare, un refugiu care să le ofere protecție. Numai că, vrăjiți de lumea umbrelor proiectate pe zidul “peșterii întunecate a lui Platon”, arareori reușesc să afle limanul salvator, oaza de lumină și armonie – starea firească de pace. 

Este de la sine înțeles că manifestarea păcii, nu este posibilă fără refacerea stării de pace. Iar redobândirea acestei stări firești se obține prin procesul de pacificare, al cărui principal aspect este exersarea actului împăcării în toate planurile ființei noastre. Însă, actul împăcării nu se poate produce dacă nu identificăm sursa conflictelor și nu o îndepărtăm.

Află aici căteva dintre gesturile necesare, pe care trebuie să le faci, pentru a iniția procesul de pacificare !

1. Caută să stabilești dacă mediul în care trăiești este unul benefic pentru tine.

2. Identifică în anturajul tău persoanele care au un impact negativ asupra stării tale de spirit.

3. Verifică dacă obișnuințele tale sunt sănătoase.

4. Cultivă un stil de viață de care să fii mulțumit(ă).

Sistemul BioStil te poate ajuta cu succes în acest demers necesar pentru a-ți transforma viața în bine, vino alături de noi și împreună vom fi mai fericiți !