Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvantare celor ce pleacă !


Sunt Mirko, fondatorul Sistemul BioStil care este rezultatul a peste un deceniu de studiu aprofundat a celor mai importante sisteme de organizare a vieții (credințe, religii, concepte filozofice, practici spirituale,  terapii etc.). Cu toate acestea, Sistemul BioStil nu este o altă religie și nici nu se limitează la vreo  credință, nu este nici măcar o nouă filozofie sau concepție despre viață.

Sistemul BioStil este modul de viață firesc, reflectat în toate aspectele ei !

Sistemul BioStil preconizează o viață a Țelului Suprem, în care omul este conectat benefic la forțele interdependente ale naturii, prezente atât în interiorul său, cât și în afara lui. Acest lucru este necesar pentru a putea regăsi pacea și armonia în noi înșine, cu ceilalți și cu întregul univers.

Deviza noastră este simplă: Împlinește-ți menirea - evoluează pe calea firească !

Te invităm să pășești pe acestă cale ce te va conduce, prin autocunoaștere și autocontrol, la dezvăluirea sensurilor reale ale vieții. Vei descoperi un sistem multidisciplinar de practici de cultivare personală și terapeutice, simple și extreme de eficace.

Sistemul BioStil folosește diferite tehnici spiritual consacrate – exerciții fizice, energetice, mentale și emoționale, structurate într-un regim de viață care să genereze funcționarea optimă a organismului în întregul lui, adică o stare de echilibrul global în noi înșine. Aceasta, la rândul său, se va reflecta pozitiv asupra relatiei noastre cu lumea exterioară, cu semenii noștri.

Practicând Sistemul BioStil îți cultivi sănătatea și obții pacea - armonia divina/primordială - prin restabilirea echilibrului fizic și mental !




IMPORTANT: Invataturile/conceptele oferite de Sistemul BioStil nu trebuie considerate drept substitute ale unei evaluari medicale sau psihologice, diagnostic sau tratament corespunzator prescris intr-o relatie directa cu un (medic sau) profesionist in domeniul sanatatii. Sistemul BioStil nu prescrie tratamente medicale sau psihologice si nu indica utilizarea vreunei anumite tehnici ca forma de tratament pentru probleme fizice, emotionale sau mintale, ca alternativa la sfatul unui (medic sau) profesionist in domeniul sanatatii. Daca stiti, sau credeti ca aveti o boala psihica, emotionala sau fizica, sau in cazul in care situatia dumneavoastra ar putea fi grava sau viata dumneavoastra ar fi in pericol, contactati imediat un profesionist in domeniul sanatatii.

Categories: